Nole, rege pentru a patra oară în „țara cangurilor”!** Finala Australian Open: Djokovic – Murray 3-1 (6-7(2), 7-6(3), 6-3, 6-2)

Redactor:
Marius Hutu
Nole, rege pentru a patra oară în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nole i-a egalat la numărul de trofee pe Federer și Agassi, toți cu câte patru titluri la Australian Open
Primul break al meciului de ieri a venit după 31 de game-uri și două tie-break-uri și a fost făcut de Djokovic

Novak Djokovic a intrat de ieri în rândul legendelor vii care se pot identifica cu unul dintre cele patru turnee de Grand Slam (n.r. era – Open). Rafael Nadal poate fi cosiderat un „Napoleon” la Roland Garros, Roger Federer este „Sir” la Wimbledon, iar mai nou Nole și-a pus eticheta de cel mai cunoscut „cangur” la Australian Open. După o finală de vis cu Andy Murray, care a durat trei ore și 40 de minute, sârbul a devenit primul om care se impune trei ani la rând la Melbourne în era open. Totodată, Djokovic i-a egalat la numărul de succese pe Andre Agassi și Roger Federer.

Finalele de Grand Slam s-au transformat în ultimii ani în adevărate filme de Hollywood, cu artiști celebri și suspans la fiecare scenă. Distribuția? Primii patru jucători ai lumii, Djokovic, Federer, Murray, Nadal, doi dintre aceștia fiind implicați în fiecare din ultimele zece finale. Seria a fost deschisă de Nadal – Djokovic la US Open (2010) și a ajuns ieri la un ultim act între Djokovic și Murray, a treia finală între cei doi tenismeni. Până a ajunge să lupte cu trofeul pe masă, ambii au avut pe traseu câteo cumpănă. Nole a supraviețuit unui maraton de cinci ore cu Stanislas Wawrinka, în optimi, pe care l-a adjudecat într-un „decisiv” cu 12-10. Scoțianul a întâmpinat problemele mai aproape de ultimul act, în semifinala cu Roger Federer, partidă în care a avut nevoie de cinci seturi pentru a-l elimina pe fostul număr unu mondial.

Murray, trei finale pierdute la Melbourne
Serviciul a fost arma numărul unu pentru cei doi finaliști, în condițiile în care s-au jucat 31 de game-uri și două tie-break-uri până la un prim break făcut de sârb, la 4-3 în setul trei. Primul set a durat 68 de minute, iar Djokovic a avut patru mingi de break în game-ul șase, însă nu a fructificat niciuna. Setul s-a prelungit până în tie-break, unde britanicul a fost impresionant. După două tie-break-uri pierdute în semifinala cu Federer, Murray a reușit să-l bată într-un astfel de exercițiu pe Djokovic la prima încercare, scor 7-2.

Unul dintre momentele cheie ale jocului s-a consemnat la începutul setului secund, la 1-0, când Andy Murray a avut 40-0 pe serviciul lui Djokovic, dar nu a reușit să facă și break-ul. Sârbul a supraviețuit datorită serviciului, iar la final a reușit să-și adjudece setul în tie-break, cu 7-3. Meciul avea să se „rupă” în game-ul opt al setului trei, când Nole s-a desprins la 5-3. Liderului mondial a început să-i intre toate mingile, iar după un set trei pe care și l-a trecut în cont cu 6-3 a fructificat alte două șanse de break în manșa următoare. Și cum toate cele 20 de game-uri în care a servit s-a și impus, Djokovic a închis triumfal finala de la Australian Open (6-2 în setul patru). În schimb, britanicul a pierdut a treia finală la Melbourne și nu i-a rămas altceva decât să încerce și la anul pentru a simți gustul succesului la Antipozi.


Novak Djokovic a câștigat al șaselea titlu de Grand Slam. Roland Garros-ul este singurul care-i lipsește din palmares


UPDATE 14:25 Două seturi a reușit Andy Murray să se bată de la egal la egal cu liderul ATP, Novak Djokovic, în finala Australian Open. Nole s-a impus în cele din urmă cu scorul de 3-1 la seturi, 6-7(2), 7-6(3), 6-3, 6-2.

Sârbul e la al treilea succes consecutiv la Melbourne și la al patrulea Australian Open câștigat (2008, 2011, 2012, 2013). Cele trei trofee consecutive cucerite de Djokovic reprezintă o premieră la turneul din emisfera sudică.

„Îl felicit pe Andy (n.r. Murray) și pe cei din echipa lui. Am jucat multe meciuri împreună în ultima vreme și îi urez succes în sezonul ce urmează.

Australian Opean este turneul de Gran Slam la care mă simt cel mai bine. Le mulțumesc organizatorilor, toți sunt prietenoși, îi felict pentru treaba bună pe care o fac.

Toți cei care mi-au fost aproape merită acest trofeu. Vă mulțumesc tuturor”, a spus Novak Djokovic la decernarea trofeului de la Australian Open.

De asemenea, cu acest succes al său de la Melbourne, al șaselea de Grand Slam, Djokovic i-a egalat pe Roger Federer și Andre Agassi, care au câștigat și ei de patru ori turneul Australian Open.

Doar doi jucători, ambii australieni, au mai reușit să se impună de trei ori consecutiv la Melbourne, Jack Crawford în anii ’30 și Roy Emerson în anii ’60, înainte de era Open, care a început în 1968.


UPDATE 13:35 Djokovic „sparge gheața” și reușește să facă primul break în finala de la Melbourne. La scorul de 4-3 în setul trei, „Nole” se distanțează pe tabelă la 2 game-uri și ia un avantaj psihic în fața adversarului său. După trei ore de joc, Djokovic trece astfel la conducerea partidei: 2-1 la seturi.

UPDATE 12:50 Finala de la Melbourne nu a avut parte de un break nici după cel de-al doilea set. Djokovic și Murray oferă o partidă memorabilă, între cei doi neexistând practic vreo diferență de valoare. Dovadă o fac și cele două seturi disputate până acum (68 și 63 de minute), ambele închieate după tie-break și împărțite de cei doi tenismeni.

UPDATE 12:25 Cei doi merg cap la cap, ficare câștigându-și serviciul. Partida este una foarte strânsă, dar Murray pare puțin mai prezent în joc. Răbufnirile de moment și experiența lui Djokovic reușesc însă să mențină echilibrul perfect al finalei.

UPDATE 11:50 După ce Djokovic a avut 5 mingi de break în cele 68 de minute cât a durat primul set, Murray a revenit în tie-break. Scoțianul a avut 5 mingi de set, reușind să obțină primul set al finalei cu scorul de 7-2 în tie-break.

UPDATE 11:00 După cinci game-uri, Djokovic conduce cu 3-2 și urmează Murray la serviciu. După cum o spune și scorul, ambii jucători au câștigat game-urile în care au servit.

UPDATE 10:40 A început partida. Djokovic servește în primul game.


UPDATE 10:30 Cei doi tenismeni au ieșit la încălzire, în uralele publicului. Murray a pășit primul pe teren, dar aplauzele s-au întețit când și-a făcut apariția Djokovic.


Sârbul Novak Djokovic și scoțianul Andy Murray își dispută astăzi, începând cu ora 10:30, supremația la Australian Open, ediția 2013. Cei doi tenismeni în vârstă de 25 de ani se vor întâlni pentru a 18-a oară la un turneu de Grand Slam, iar avantajul este de partea primului. Dojokovic s-a impus de 10 ori în fața lui Murray.

El este primul britanic care joacă a treia finală la Grand Slam și, totodată, primul care ajunge în aceeași fază după ce a câștigat un Grand Slam. Totodată, scoțianul l-a egalat pe Fred Perry la numărul de victorii în Grand Slam, cu 106. Andy Murray poate depăși această barieră, rămâne doar să-l învingă din nou pe Novak Djokovic, după ce a făcut același lucru și în ultima finală de Grand Slam, de la US Open.

De cealaltă parte, sârbul caută să își apere trofeul cucerit anul trecut și să reușească al treilea succes consecutiv la Melbourne. „Djoker” s-a mai impus la Australian Open și în 2008.

Meciul Djokovic – Murray va fi live pe Eurosport 1 și LIVE SCORE pe www.prosport.ro, de la ora 10:30.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
De la FCSB, la
De la FCSB, la "U" Cluj! Mutarea care ar urma să se producă zilele acestea
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×